sâmbătă, 14 noiembrie 2009
marți, 10 noiembrie 2009
rămas bun, maestre!
nu contează că ai fost unul dintre cei mai mari actori, că ai fost cel mai bun, că ai avut o pasiune extraordinară pentru ceea ce ai făcut, în faţa morţii toţi suntem egali... Din păcate. Ea nu întreabă nimic, ea doar vine şi te ea. Trist. Mult prea trist.
duminică, 8 noiembrie 2009
cateva ganduri
nu înţeleg de ce magazinele sunt deja pline de brazi, brăduţi, globuri, lumanări, betele şi chestii pt. crăciun. Pană atunci mai este încă o lună jumătate, nu? Mă cam deprimă chestia asta. Şi da, înţeleg marketing-ul, însă mi se pare cam exagerat. Dar de ce m-aş mira oare? Totul este în ultima vreme exagerat.
nu-mi place duminica după-masă. Anunţă lunea şi mie nu mi-a plăcut niciodată ziua asta. Mă gandesc că sunt nedreaptă uneori cu ea, biata luni...
nu mi-a plăcut 2009, nu am fost pe aceeaşi lungime de undă, nu ne-am sincronizat aproape deloc. Aştept 2010, sper să fie un an mai bun pentru mine.
mă mai gandesc dacă merg la vot...
nu-mi place duminica după-masă. Anunţă lunea şi mie nu mi-a plăcut niciodată ziua asta. Mă gandesc că sunt nedreaptă uneori cu ea, biata luni...
nu mi-a plăcut 2009, nu am fost pe aceeaşi lungime de undă, nu ne-am sincronizat aproape deloc. Aştept 2010, sper să fie un an mai bun pentru mine.
mă mai gandesc dacă merg la vot...
joi, 29 octombrie 2009
cum am devenit iar studentă...
de data asta studentă, dar de la distanţă.
Am terminat de ceva timp o facultate.Facultate care am făcut-o din pasiune, fără să stau atunci să mă gandesc la ce va urma, ce şanse reale o să am după ce o termin. Şi îmi pare rău să spun asta acum, dar nu m-a ajutat pană acum la nimic. O facultate dublă specializare extrem de grea, 12 examene pe sesiune, muuulte referate, de citit o grămadă de bibliografie şi timp deloc de studiat în afara sesiunii, plus anumiţi profesori la care şi acum dacă mă gandesc îmi rămane un gust amar. Imi repetam mereu după cate o sesiune că nu se mai poate continua aşa, că următoarea o să fac tot posibilul să învăţ cate ceva pe parcurs, dar degeaba. Nu am reuşit nici măcar într-un semestru din cei 4 ani să fac lucrul ăsta. Şi atunci în sesiune era chin mare, nopţi dormite numai pe jumătate, stress mult, plans şi mai mult. Bineînţeles că rămanea cate 1 sau 2 examene şi în restanţe, nu se putea altfel. După sesiune eram ca şi teleghidată, slăbită. 2 zile numai măncam şi dormeam. Şi după 4 ani petrecuţi în acest ritm mi-am dat seama că am făcut o greşeală, ce bine era dacă îl ascultam pe tata. Greşeala pentru că nu sunt reuşesc să îmi găsesc de lucru în domeniu. Toată lumea cere experienţă, dar nimeni nu te lasă să o faci.
Şi uite aşa de anul trecut mi-am luat inima în dinţi şi sunt din nou studentă. De data asta l-am ascultat pe tata şi sper să fie totul ok după ce termin...fără criză!
Am terminat de ceva timp o facultate.Facultate care am făcut-o din pasiune, fără să stau atunci să mă gandesc la ce va urma, ce şanse reale o să am după ce o termin. Şi îmi pare rău să spun asta acum, dar nu m-a ajutat pană acum la nimic. O facultate dublă specializare extrem de grea, 12 examene pe sesiune, muuulte referate, de citit o grămadă de bibliografie şi timp deloc de studiat în afara sesiunii, plus anumiţi profesori la care şi acum dacă mă gandesc îmi rămane un gust amar. Imi repetam mereu după cate o sesiune că nu se mai poate continua aşa, că următoarea o să fac tot posibilul să învăţ cate ceva pe parcurs, dar degeaba. Nu am reuşit nici măcar într-un semestru din cei 4 ani să fac lucrul ăsta. Şi atunci în sesiune era chin mare, nopţi dormite numai pe jumătate, stress mult, plans şi mai mult. Bineînţeles că rămanea cate 1 sau 2 examene şi în restanţe, nu se putea altfel. După sesiune eram ca şi teleghidată, slăbită. 2 zile numai măncam şi dormeam. Şi după 4 ani petrecuţi în acest ritm mi-am dat seama că am făcut o greşeală, ce bine era dacă îl ascultam pe tata. Greşeala pentru că nu sunt reuşesc să îmi găsesc de lucru în domeniu. Toată lumea cere experienţă, dar nimeni nu te lasă să o faci.
Şi uite aşa de anul trecut mi-am luat inima în dinţi şi sunt din nou studentă. De data asta l-am ascultat pe tata şi sper să fie totul ok după ce termin...fără criză!
miercuri, 7 octombrie 2009
chestii
e frig, mohorat şi soarele ne-a părăsit. Nu-mi place perioada asta. În casă este mai rece decat afară. Noroc cu ceaiurile că ne mai salvează, deşi nu mă prea împac cu ele decat în situaţii de genul ăsta. Acum îmi dau şi eu seama de utilitatea lor. După o cană de ceai ţi-e cald.
Afară, în schimb e frumos. Parcul este plin ochi de bebeluşi în perioada asta, care de care mai frumoşi. Este lumea lor.
Ce este enervant este faptul că pană să ajungi în parc e cale lungă. În speţă de cand au început studenţii şcoala. Traficul e îngrozitor. În autobuze, troleie efectiv nu poţi respira, aşa sunt de pline. Fiecare se grăbeşte, nu contează că te-a călcat pe picior, că te lovoşte cu sacoşele. Trebuie să urce şi el în autobuz. Mulţi nu mai ştiu ce e aia răbdare. Ăştia ar fi, în primul rand cei mai în varstă.
Cam atat pentru azi...
Afară, în schimb e frumos. Parcul este plin ochi de bebeluşi în perioada asta, care de care mai frumoşi. Este lumea lor.
Ce este enervant este faptul că pană să ajungi în parc e cale lungă. În speţă de cand au început studenţii şcoala. Traficul e îngrozitor. În autobuze, troleie efectiv nu poţi respira, aşa sunt de pline. Fiecare se grăbeşte, nu contează că te-a călcat pe picior, că te lovoşte cu sacoşele. Trebuie să urce şi el în autobuz. Mulţi nu mai ştiu ce e aia răbdare. Ăştia ar fi, în primul rand cei mai în varstă.
Cam atat pentru azi...
marți, 6 octombrie 2009
siguranţa în transportul în comun
deşi posed de ceva vreme una bucată maşină, nu circul în oraş cu ea din varii motive. Circul, deci cu autobuzul în oraş.
Nu mă aşez decat rar sau aproape deloc. Într-una din seri mă întorc acasă şi în autobuz se afla foarte puţină lume, aşa că decid să mă aşez. Proastă decizie, de altfel. Pentru că stăteam faţă în faţă cu o persoană. Persoană care tot foşnea ceva, dar nu am dat atenţie pentru că am continuat să mă uit pe geam. Însă la un moment dat aceea persoană (era femeie) se răsteşte la mine şi încearcă să mă lovească şi mă întreabă: - Nu ţi-e bine? Am încremenit, noroc că am fost pe fază şi am reacţionat destul de prompt ridicandu-mă de acolo, că altfel cu siguranţă reuşea să mă lovească. Şi atunci cand m-am ridicat am observat că arată ciudat, avea foarte multe bagaje, era tunsă scurt de tot şi avea o faţă pe care se citea agresivitate. Acum, să zicem că a fost şi greşeala mea, că m-am aşezat aiurea, nu m-am uitat înainte să o fac. Dar mă aşez atat de rar şi am uitat de aspectul ăsta. Şi îmi amintesc că de aproximativ 1 an eram în acelaşi troleu şi la un moment dat se iau 2 persoane la bătaie, dintre care una era această femeie, iar cealaltă un bărbat, care la momentul respectiv am crezut că sunt soţ şi soţie. Dar se pare că m-am înşelat, bărbatul era un simplu pasager de care s-a legat femeia asta.
Mă întorc acasă într-o după masă de data aceasta. Era iarnă. Foarte multă lume şi agitaţie în autobuz. Stăteam undeva langă un compostor, dar a trebuit să mă strecor mai departe de el pentru că încurcam lumea care trebuia să-şi perforeze biletele. Aşa se face că ajung în dreptul unui scaun. Şi după nici 2 minute de mers, mă prinde cineva de fular şi mă întreabă: - Nu ţi-e bine? Da, era aceeaşi femeie. Am reuşit şi de data aia să mă strecor repede. Acum vă daţi seama ce a fost în sufletul meu. Clar, mă urmăreşte, are ceva cu mine!
După incidentul ăsta o vreme mi-a fost pur şi simplu frică de oameni, de aşezat nici nu se mai punea problema. Aproape fiecare om mi se părea suspect, mi se părea că fiecare mă urmăreşte. Îi analizam pe fiecare şi cum vedeam că se mişca unul înspre mine îmi schimbam brusc şi eu direcţia.
Ştiu ca ei nu au nici o vină că s-au născut aşa, dar mă gandesc că ar trebui luate nişte măsuri.
Nu mă aşez decat rar sau aproape deloc. Într-una din seri mă întorc acasă şi în autobuz se afla foarte puţină lume, aşa că decid să mă aşez. Proastă decizie, de altfel. Pentru că stăteam faţă în faţă cu o persoană. Persoană care tot foşnea ceva, dar nu am dat atenţie pentru că am continuat să mă uit pe geam. Însă la un moment dat aceea persoană (era femeie) se răsteşte la mine şi încearcă să mă lovească şi mă întreabă: - Nu ţi-e bine? Am încremenit, noroc că am fost pe fază şi am reacţionat destul de prompt ridicandu-mă de acolo, că altfel cu siguranţă reuşea să mă lovească. Şi atunci cand m-am ridicat am observat că arată ciudat, avea foarte multe bagaje, era tunsă scurt de tot şi avea o faţă pe care se citea agresivitate. Acum, să zicem că a fost şi greşeala mea, că m-am aşezat aiurea, nu m-am uitat înainte să o fac. Dar mă aşez atat de rar şi am uitat de aspectul ăsta. Şi îmi amintesc că de aproximativ 1 an eram în acelaşi troleu şi la un moment dat se iau 2 persoane la bătaie, dintre care una era această femeie, iar cealaltă un bărbat, care la momentul respectiv am crezut că sunt soţ şi soţie. Dar se pare că m-am înşelat, bărbatul era un simplu pasager de care s-a legat femeia asta.
Mă întorc acasă într-o după masă de data aceasta. Era iarnă. Foarte multă lume şi agitaţie în autobuz. Stăteam undeva langă un compostor, dar a trebuit să mă strecor mai departe de el pentru că încurcam lumea care trebuia să-şi perforeze biletele. Aşa se face că ajung în dreptul unui scaun. Şi după nici 2 minute de mers, mă prinde cineva de fular şi mă întreabă: - Nu ţi-e bine? Da, era aceeaşi femeie. Am reuşit şi de data aia să mă strecor repede. Acum vă daţi seama ce a fost în sufletul meu. Clar, mă urmăreşte, are ceva cu mine!
După incidentul ăsta o vreme mi-a fost pur şi simplu frică de oameni, de aşezat nici nu se mai punea problema. Aproape fiecare om mi se părea suspect, mi se părea că fiecare mă urmăreşte. Îi analizam pe fiecare şi cum vedeam că se mişca unul înspre mine îmi schimbam brusc şi eu direcţia.
Ştiu ca ei nu au nici o vină că s-au născut aşa, dar mă gandesc că ar trebui luate nişte măsuri.
luni, 28 septembrie 2009
neputinţa
numai în spital să nu ajungi. Nici măcar aşa cum am fost eu în vizită pentru aproximativ 1 oră. Cand ajungi acolo zici că nu-i adevărat, e plin de lume, plin de lume bolnavă. Se uită la tine cu ochii plini de lacrimi şi de tristeţe. Pe chipul lor se citeşte suferinţa. De abia mai schiţează un zambet, dar în sufletul lor nimeni nu poate şti ce este.
Îşi pun speranţa în doctor şi de abia îl aşteaptă să vină să-i vadă, să-i încurajeze. Au nevoie de asta. Oricat de mult i-ar durea şi oricat de mult i-ar supăra boala dacă primesc o vorbă bună, o încurajare de la doctor, parcă, parcă sunt alţii. Chipul lor se luminează dintr-odată.
E tare dureros să ai un bolnav în familie. Să ştii cat suferă, cat se chinuie şi să nu poţi face nimic. Să fii neputincios. Uneori mă gandesc că nu-i drept, parcă tot cei mai buni oameni şi cei mai dragi ţie suferă. Dar asta e, nu poţi lua durerea nimănui. Şi la urma urmei cine sunt eu să judec? Nu putem decat să acceptăm lucrurile aşa cum sunt şi să ne mobilizăm să fim alături de cel ce suferă şi să-l sprijinim moral.
Îşi pun speranţa în doctor şi de abia îl aşteaptă să vină să-i vadă, să-i încurajeze. Au nevoie de asta. Oricat de mult i-ar durea şi oricat de mult i-ar supăra boala dacă primesc o vorbă bună, o încurajare de la doctor, parcă, parcă sunt alţii. Chipul lor se luminează dintr-odată.
E tare dureros să ai un bolnav în familie. Să ştii cat suferă, cat se chinuie şi să nu poţi face nimic. Să fii neputincios. Uneori mă gandesc că nu-i drept, parcă tot cei mai buni oameni şi cei mai dragi ţie suferă. Dar asta e, nu poţi lua durerea nimănui. Şi la urma urmei cine sunt eu să judec? Nu putem decat să acceptăm lucrurile aşa cum sunt şi să ne mobilizăm să fim alături de cel ce suferă şi să-l sprijinim moral.
sâmbătă, 26 septembrie 2009
răceala
nu-mi prea plac ceaiurile, le beau cateodata doar iarna cand vin îngheţată de afară şi nu ştiu cum să mă încălzesc mai repede. Şi le mai beau atunci cand sunt răcită, adică azi.
Dureri în gat, tuse şi cam atat pană acum, sper să nu fac febră, că atunci e mai nasol. Şi asta de la o îngheţată care a fost atat de rece, că nici măcar nu i-am simţit gustul. Vorba aia, mi-am cam făcut-o cu mana mea, dar nah ce să faci, cand ţi-e poftă uneori mananci şi abia după aia te gandeşti la consecinţe. Aşa şi eu. Exact după ce am terminat de mancat respectiva îngheţată mi-am zis oh sigur răcesc acum. Şi după nici o zi jumate au apărut primele simptome.
Un weekend liniştit, sub plapumă cu o carte şi cu ceaiuri.
Dureri în gat, tuse şi cam atat pană acum, sper să nu fac febră, că atunci e mai nasol. Şi asta de la o îngheţată care a fost atat de rece, că nici măcar nu i-am simţit gustul. Vorba aia, mi-am cam făcut-o cu mana mea, dar nah ce să faci, cand ţi-e poftă uneori mananci şi abia după aia te gandeşti la consecinţe. Aşa şi eu. Exact după ce am terminat de mancat respectiva îngheţată mi-am zis oh sigur răcesc acum. Şi după nici o zi jumate au apărut primele simptome.
Un weekend liniştit, sub plapumă cu o carte şi cu ceaiuri.
miercuri, 23 septembrie 2009
despre oameni
"Oamenii vin şi pleacă".
este ciudat. Ajungi la un moment dat să cunoşti un om, de fapt sa crezi că-l cunoşi foarte bine şi într-o fracţiune de secundă să se schimbe totul, să îţi dai seama ca nu-l cunoşti aproape deloc.
Şi aici mă refer la cea mai bună prietenă a mea din liceu. O prietenă adevărată atunci. Îmi amintesc că ne vizitam după şcoală de 2 sau 3 ori (locuiam extrem de aproape), mergeam şi veneam împreună de la şcoală, cateodată învăţam împreună, ne ajutam la teme (de fapt mă ajuta, că învăţa mai bine decat mine). Era prima din clasă, şefă de promoţie atunci cand am terminat liceul. O admiram. Era ambiţioasă foc, zodia fecioară. Relevant pentru mine, deşi nu prea cred în zodiac. Însă toate fecioarele pe care le cunosc sunt extrem de hotărate şi curajoase, dacă îşi propun ceva nu se lasă pană nu realizează ceva-ul acela.
Eram deci foarte apropiate. Terminăm liceul, devenim studente. Asta însemna să locuim împreună pe perioada facultăţii (în alt oraş). Şi cate planuri ne făceam împreună. Că o să stăm toţi cei 4 ani de facultate şi o să fie super. Însă după cateva luni de convieţuit împreună, situaţia s-a schimbat radical.
Mi-am dat seama că persoana de langă mine este cu totul alta. Nu este ea, prietena mea de acasă, aşa cum o ştiam. În fiecare zi descopeream lucruri noi despre ea, pe care parcă le-a ţinut ascunse pană atunci. Lucruri noi neplăcute. Şi uite aşa am ajuns ca după un an să nu mai locuim împreună. Trist, ştiu. Mai trist este că de atunci nici nu am mai vazut-o. Şi nu au fost certuri. Flacăra a încetat să mai ardă. S-a stins.
O prietenie frumoasă, cu un sfarşit ciudat.
este ciudat. Ajungi la un moment dat să cunoşti un om, de fapt sa crezi că-l cunoşi foarte bine şi într-o fracţiune de secundă să se schimbe totul, să îţi dai seama ca nu-l cunoşti aproape deloc.
Şi aici mă refer la cea mai bună prietenă a mea din liceu. O prietenă adevărată atunci. Îmi amintesc că ne vizitam după şcoală de 2 sau 3 ori (locuiam extrem de aproape), mergeam şi veneam împreună de la şcoală, cateodată învăţam împreună, ne ajutam la teme (de fapt mă ajuta, că învăţa mai bine decat mine). Era prima din clasă, şefă de promoţie atunci cand am terminat liceul. O admiram. Era ambiţioasă foc, zodia fecioară. Relevant pentru mine, deşi nu prea cred în zodiac. Însă toate fecioarele pe care le cunosc sunt extrem de hotărate şi curajoase, dacă îşi propun ceva nu se lasă pană nu realizează ceva-ul acela.
Eram deci foarte apropiate. Terminăm liceul, devenim studente. Asta însemna să locuim împreună pe perioada facultăţii (în alt oraş). Şi cate planuri ne făceam împreună. Că o să stăm toţi cei 4 ani de facultate şi o să fie super. Însă după cateva luni de convieţuit împreună, situaţia s-a schimbat radical.
Mi-am dat seama că persoana de langă mine este cu totul alta. Nu este ea, prietena mea de acasă, aşa cum o ştiam. În fiecare zi descopeream lucruri noi despre ea, pe care parcă le-a ţinut ascunse pană atunci. Lucruri noi neplăcute. Şi uite aşa am ajuns ca după un an să nu mai locuim împreună. Trist, ştiu. Mai trist este că de atunci nici nu am mai vazut-o. Şi nu au fost certuri. Flacăra a încetat să mai ardă. S-a stins.
O prietenie frumoasă, cu un sfarşit ciudat.
sâmbătă, 19 septembrie 2009
invitaţie la nuntă
trebuie să recunosc că am o problemă cu nunţile şi invitaţiile la nunţi. Nu mă înţelegeţi greşit, imi place să merg la nunţi, dar la nunţile celor apropiati, prieteni sau rude.
Nu-mi place să merg la nunţile celor pe care i-am cunoscut la un moment dat, am mers cat de cat pe acelaşi drum o perioadă, iar după aceea gata, fiecare cu drumul său, fiecare cu viaţa lui. Şi de atunci nu te-ai mai văzut, nu aţi mai vorbit...Dar, te trezeşti brusc cu o invitaţie la nuntă.
Acum tu ştii clar că nu mergi, de abia ai recunoscut viitoarea mireasă, deci invitaţii nu ai cum să-i cunoşti şi nu o să te simţi bine. Cică nu este frumos să spui nu atunci cand ai primit invitaţia. Viitorii miri vin entuziasmaţi să-ţi înmaneze invitaţia şi nu poţi să le tai elanul din prima, deşi tu eşti ferm convinsă că nu te duci. Bun. Şi acolo pe invitaţie jos stă scris frumos să confirmăm prezenţa pană la data x. Ok,ok. Deci prezenţa, da? Şi dacă sunt hotărată că nu merg şi nu sun ca doar scrie clar acolo să confirm prezenţa, de ce mă mai sună mirii să confirm absenţa? Şi nu-i destul să răspunzi că trebuie şi motive. Şi motive ai destule, dar asta ar însemna să stai o jumătate de oră la telefon să-i explici viitoarei mirese şi tot nu ar înţelege pentru că nici un motiv nu i se pare destul de bun. Şi atunci ajungi să-i spui clar: aşa am hotărat! Şi parcă brusc îşi dă seama ca e pe bune, că nu te duci, că nu are cum să te convingă. Cu o voce stinsă te salută şi închide telefonul. Şi gata, totul revine la normal, ea dispare din nou.
Ce mă nedumereşte pe mine este supărarea asta a lor. Oare ei chiar nu s-au gandit că există totuşi posibilitatea să nu mergi? La cum au reacţionat se pare că nici nu şi-au pus problema asta.
Nu-mi place să merg la nunţile celor pe care i-am cunoscut la un moment dat, am mers cat de cat pe acelaşi drum o perioadă, iar după aceea gata, fiecare cu drumul său, fiecare cu viaţa lui. Şi de atunci nu te-ai mai văzut, nu aţi mai vorbit...Dar, te trezeşti brusc cu o invitaţie la nuntă.
Acum tu ştii clar că nu mergi, de abia ai recunoscut viitoarea mireasă, deci invitaţii nu ai cum să-i cunoşti şi nu o să te simţi bine. Cică nu este frumos să spui nu atunci cand ai primit invitaţia. Viitorii miri vin entuziasmaţi să-ţi înmaneze invitaţia şi nu poţi să le tai elanul din prima, deşi tu eşti ferm convinsă că nu te duci. Bun. Şi acolo pe invitaţie jos stă scris frumos să confirmăm prezenţa pană la data x. Ok,ok. Deci prezenţa, da? Şi dacă sunt hotărată că nu merg şi nu sun ca doar scrie clar acolo să confirm prezenţa, de ce mă mai sună mirii să confirm absenţa? Şi nu-i destul să răspunzi că trebuie şi motive. Şi motive ai destule, dar asta ar însemna să stai o jumătate de oră la telefon să-i explici viitoarei mirese şi tot nu ar înţelege pentru că nici un motiv nu i se pare destul de bun. Şi atunci ajungi să-i spui clar: aşa am hotărat! Şi parcă brusc îşi dă seama ca e pe bune, că nu te duci, că nu are cum să te convingă. Cu o voce stinsă te salută şi închide telefonul. Şi gata, totul revine la normal, ea dispare din nou.
Ce mă nedumereşte pe mine este supărarea asta a lor. Oare ei chiar nu s-au gandit că există totuşi posibilitatea să nu mergi? La cum au reacţionat se pare că nici nu şi-au pus problema asta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
